Primăria si consiliul local Craiova
  • Acasa Comunicate
    Start vot în cadrul competitiei de proiecte conform Legii nr. 350/2005

Servicii On-line

Servicii On-line

Consultare publica

Consultare publica

Achiziții publice

Achiziții publice

IntenCity Festival

IntenCity Festival

Telefonul Cetateanului

Telefonul Cetateanului

Acte utile Formulare

Acte utile Formulare

Start vot în cadrul competitiei de proiecte conform Legii nr. 350/2005

De miercuri, 12 august, până vineri, 14 august, craiovenii sunt invitați să voteze cele mai bune proiecte pentru comunitate dintre cele înscrise în cadrul programului privind acordarea de finanțări nerambursabile din fondurile bugetului Municipiului Craiova, conform Legii nr. 350/2005

Votul publicului face parte, pentru prima oară, din modalitatea finală de selecție a proiectelor depuse de persoane juridice fără scop patrimonial, pe unul dintre cele două domenii anunțate de Primăria Craiova:

Educație civică, Mediu și Asistență socială și, respectiv, Cultură.

La ediția din acest an a concursului de finanțări nerambursabile, s-au depus, în total, 11 proiecte, iar după evaluarea Comisiei, vor fi supuse votului publicului, conform Regulament, un număr de șase proiecte, dintre care patru din domeniul Educație civică, Mediu și Asistență socială și două din domeniul Cultură.

Procedura de vot se va desfășura în perioada 12 – 14 august 2026, pe platforma 350.primariacraiova.ro, unde cetățenii vor putea vota proiectele declarate eligibile.

Procedura de vot

Votul se desfășoară exclusiv pe platforma 350.primariacraiova.ro, iar pentru exprimarea opțiunii este necesară autentificarea cu un cont de utilizator.

  • Fiecare cont poate acorda un singur vot în fiecare categorie, fără posibilitatea de a vota ulterior un alt proiect din aceeași categorie. Votul nu se poate acorda zilnic.
  • Nu există restricții privind adresa IP sau dispozitivul utilizat pentru vot. Astfel, mai multe conturi pot vota de pe același dispozitiv sau de la aceeași adresă IP, întrucât dreptul de vot este asociat exclusiv contului de utilizator.
  • Numărul de voturi va fi afișat public atât în lista proiectelor, cât și pe pagina fiecărui proiect. Pentru proiectele care nu au înregistrat niciun vot, numărul de voturi nu va fi afișat.
  • Votul poate fi exprimat din orice locație, cu condiția ca utilizatorul să dețină un cont pe platformă. Platforma nu impune restricții privind locul din care se votează și nu verifică domiciliul sau apartenența utilizatorilor la o anumită localitate.

Important

Doar primele cinci proiecte clasate în funcție de numărul de voturi primite de la cetățeni vor primi punctaj suplimentar, după cum urmează:

Locul I   – 10 puncte;

Locul II  –   8 puncte;

Locul III –   6 puncte;

Locul IV –   4 puncte;

Locul V  –   2 puncte.

Votul cetățenilor exprimat în acest mod se va adăuga la punctajul acordat de către Comisia de Evaluare și Selecție, constituindu-se, astfel, punctajul final.

Lista proiectelor câștigătoare, care vor fi implementate, va fi afișată în data de 17 august 2026, pe platforma 350.primariacraiova.ro.


12/08/2026

Servicii On-line

Servicii On-line

Consultare publica

Consultare publica

Achiziții publice

Achiziții publice

IntenCity Festival

IntenCity Festival

Telefonul Cetateanului

Telefonul Cetateanului

Acte utile Formulare

Acte utile Formulare

Utilizăm module cookie

În acest mod putem face ca paginile noastre web să fie mai ușor de utilizat, le putem îmbunătăți continuu și putem afișa oferte și anunțuri care vă sunt potrivite. Continuarea utilizării paginii web reprezintă acordul dvs. pentru folosirea modulelor cookie, cu excepția cookie-urilor pentru produsele de marketing Google.