Pentru prima oară, craiovenii au ocazia să admire medalia de aur obținută la Expoziția Universală de la Paris de arhitectul Édouard Redont, pentru proiectul Parcului Nicolae Romanescu.
Aflată în patrimoniul Muzeului Olteniei, medalia de aur va fi expusă la Casa Bibescu, de vineri, 29 septembrie 2023, ora 12.00, până duminică 1 octombrie 2023.
Acțiunea face parte din seria manifestărilor dedicate Parcului Nicolae Romanescu, la împlinirea a 120 de ani de la inaugurarea sa din 29 septembrie 1903.
Astfel, de vineri seara, vom intra în atmosfera de poveste a începutului de secol XX, cu ajutorul corpului de balet de la Opera Română Craiova, care ne invită la vals, în Piața Mihai Viteazul, începând cu ora 18.00.
Weekendul va fi plin de evenimente ce vor aduce în prim plan detalii, documente și schițe inedite din timpul construirii, dar și viziunea artiștilor sau a oamenilor simpli ce au dorit să facă parte din povestea parcului, de atunci și până în zilele noastre.
Încă de la intrarea în Parc, craiovenii vor avea ocazia de a vedea documente puse la dispoziție de Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman. Cei care vor să afle mai multe detalii, sunt așteptați să se îndrepte spre Casa Bibescu. Pasionații de istorie pot vedea, în premieră, fotocopii ale documentelor originale, sub semnătura lui Nicolae Romanescu și a lui Édouard Redont, documente puse la dispoziție de Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale.
Schițele parcului, exact așa cum au fost ele depuse la Primăria Craiova în anii 1901 – 1902, personajele cheie și atmosfera din timpul construirii parcului, se vor putea vedea și printr-o hologramă, concepută special de echipa de la Teatrul Colibri, ce se va derula, pe parcursul weekendului, în Casa Bibescu.
La fel ca în ziua inaugurării din 1903, deși au trecut 120 de ani, craiovenii vor putea admira o frumoasă colecție de costume specifice perioadei La Belle Époque, din colecția Oanei Crețu. De asemenea, nu vor lipsi nici antichitățile, obiectele de manufactură, bijuteriile și accesoriile care se purtau în anii 1900.
Cum la inaugurarea din 1903, Nicolae Romanescu a acordat o mare atenție expozițiilor de pictură, dar și costumelor tradiționale, acestea nu vor lipsi nici la 120 de ani distanță. Surprizele vor fi la tot pasul, iar, printre ele, se mai numără momentele de vals, șezătoarea cu domnițe, o expoziția de artă digitală, concerte de fanfară și de muzică clasică.
Cel mai frumos moment al călătoriei în timp va fi, cu siguranță, Parada Costumelor de Epocă. Programată sâmbătă, 30 septembrie 2023, începând cu ora 11.00, pe traseul Piața Mihai Viteazul – Calea Unirii – Parcul Nicolae Romanescu, Parada va recrea atmosfera anilor 1900, așa cum o știm din cărți, dar și cum o văd copiii în zilele noastre, care și-au dat frâu imaginației și au creionat cele mai frumoase costume de epocă din materiale reciclabile. Astfel, craiovenii sunt invitați sâmbătă cu mic, cu mare, la o plimbare pe acorduri de muzică de promenadă, însoțiți de trăsuri cu cai și mașini de epocă. Cu un joben, o pălărie, frac și rochie de epocă la purtător, haideți să călătorim împreună în trecut și să descoperim cum a fost la inaugurarea Parcului Romanescu, medaliat cu aur la Paris.
Parcul Nicolae Romanescu – 120 de ani
VINERI, 29 SEPTEMBRIE
12.00 – 20.00
Casa Bibescu
Expoziție cu schițe și documente inedite din timpul construcției parcului.
Organizatori: Primăria Craiova și Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale
- Expunerea, ÎN PREMIERĂ, a medaliei de aur obținută de Edouard Redont, în 1900, la Expoziția Universală de la Paris, pentru proiectul Parcului Nicolae Romanescu.
- Expoziție cu locuri din Parcul Romanescu, surprinse atunci și acum.
Organizatori: Muzeul Olteniei și Primăria Craiova.
Organizatori: Teatrul Colibri și Primăria Craiova.
Parcul și anii 1900, în viziune Cryptoart – expoziție de artă digitală
Organizatori: ArtBees Gallery, Curator: NONE32X32.
La coloane – intrare Parcul Nicolae Romanescu
Organizatori: Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, Primăria Craiova.
18:00 – 20.00
Piața Mihai Viteazul
Organizatori: Opera Română Craiova, Primăria Craiova.
12.00 – 20.00
Zona Foișor
Expoziție cu vederi și ilustrate, din colecția particulară Florian Ciobanu
Organizatori: Casa de Cultură Traian Demetrescu și Primăria Craiova
Organizator: Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Craiova
Lucrări semnate de: Cătălin Alexi, Lucian Ghițulescu, Dan Nica, Vasile Buz, Aurora Speranța, Emil Bănuți, Gabriel Giodea, Mircea Cîrtog, Ioana Fluerașu, Aneta Beatrice Filip, Ovidiu Bărbulescu, Eugen Dumitru.
Organizator: Asociația Carousel.
SÂMBĂTĂ, 30 SEPTEMBRIE
11.00 – 12.00:
Parada costumelor de epocă
… pe jos, în trăsuri și cu mașini de epocă
… Parada costumelor ECO de epocă
Plecare din Piața Mihai Viteazul – ora 11.00, pe traseul: Calea Unirii – Parcul Nicolae Romanescu
Organizatori: Primăria Craiova, Opera Română Craiova, Ansamblul Folcloric Maria Tănase, Casa de Cultură Traian Demetrescu, Iridex Salubrizare.
11.00 – 20.00
Casa Bibescu
Expoziție cu schițe și documente inedite din timpul construcției parcului.
Organizatori: Primăria Craiova și Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale
- Expunerea, ÎN PREMIERĂ, a medaliei de aur obținută de Edouard Redont, în 1900, la Expoziția Universală de la Paris, pentru proiectul Parcului Nicolae Romanescu.
- Expoziție cu locuri din Parcul Romanescu, surprinse atunci și acum.
Organizatori: Muzeul Olteniei și Primăria Craiova.
Organizatori: Teatrul Colibri și Primăria Craiova.
ilustrează perioada 1900-1914, perioadă în care designul, atenția pentru detaliu, stilul, rafinamentul și-au pus amprenta asupra pieselor vestimentare și accesoriilor.
Parcul și anii 1900, în viziune Cryptoart – expoziție de artă digitală
Organizatori: ArtBees Gallery, Curator: NONE32X32.
La coloane – intrare Parcul Nicolae Romanescu
Organizatori: Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, Primăria Craiova.
10.00 – 20.00
Zona Foișor
Expoziție cu vederi și ilustrate, din colecția particulară Florian Ciobanu
Organizatori: Casa de Cultură Traian Demetrescu și Primăria Craiova
Organizatori: Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Craiova
Lucrări semnate de: Cătălin Alexi, Lucian Ghițulescu, Dan Nica, Vasile Buz, Aurora Speranța, Emil Bănuți, Gabriel Giodea, Mircea Cîrtog, Ioana Fluerașu, Aneta Beatrice Filip, Ovidiu Bărbulescu, Eugen Dumitru.
Organizator: Asociația Carousel.
Zona Foișor
12.30 – 13.30:
13.00 – 16.00:
13.30 – 14.00:
14.00 – 14.30:
Casa de Cultură Traian Demetrescu
15.00 – 15.30:
Casa de Cultură Traian Demetrescu
16.00 – 16.30:
Teatrul de Vară
17.00 – 18.30
Organizatori: Filarmonica Oltenia Craiova și Orchestra Sinfonietta Vidin (Bulgaria).
DUMINICĂ, 1 OCTOMBRIE
Casa Bibescu
11.00 – 20.00
Expoziție cu schițe și documente inedite din timpul construcției parcului.
Organizatori: Primăria Craiova și Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale
- Expunerea, ÎN PREMIERĂ, a medaliei de aur obținută de Edouard Redont, în 1900, la Expoziția Universală de la Paris, pentru proiectul Parcului Nicolae Romanescu.
- Expoziție cu locuri din Parcul Romanescu, surprinse atunci și acum.
Organizatori: Muzeul Olteniei și Primăria Craiova.
Organizatori: Teatrul Colibri și Primăria Craiova.
Parcul și anii 1900, în viziune Cryptoart – expoziție de artă digitală
Organizatori: ArtBees Gallery, Curator: NONE32X32.
La coloane – intrare Parcul Nicolae Romanescu
Organizatori: Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, Primăria Craiova.
Zona Foișor
Expoziție cu vederi și ilustrate, din colecția particulară Florian Ciobanu
Organizatori: Casa de Cultură Traian Demetrescu și Primăria Craiova
Organizator: Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Craiova
Lucrări semnate de: Cătălin Alexi, Lucian Ghițulescu, Dan Nica, Vasile Buz, Aurora Speranța, Emil Bănuți, Gabriel Giodea, Mircea Cîrtog, Ioana Fluerașu, Aneta Beatrice Filip, Ovidiu Bărbulescu, Eugen Dumitru.
Organizator: Asociația Carousel.
În acest mod putem face ca paginile noastre web să fie mai ușor de utilizat, le putem îmbunătăți continuu și putem afișa oferte și anunțuri care vă sunt potrivite. Continuarea utilizării paginii web reprezintă acordul dvs. pentru folosirea modulelor cookie, cu excepția cookie-urilor pentru produsele de marketing Google.