Primăria si consiliul local Craiova

Servicii On-line

Servicii On-line

Consultare publica

Consultare publica

Achiziții publice

Achiziții publice

Alegeri 9 Iunie 2024

Alegeri 9 Iunie 2024

Telefonul Cetateanului

Telefonul Cetateanului

Acte utile

Acte utile

Concertul nr. 2  pentru pian de RAHMANINOV

Filarmonica „Oltenia” Craiova invită publicul vineri, 6 mai, ora 19, să asculte  celebrul „Concert nr. 2 pentru pian” de SERGHEI RAHMANINOV, una dintre cele mai frumoase lucrări de gen care cucereşte melomanii la fiecare interpretare. La pupitrul simfonicului craiovean se va afla dirijorul BOGDAN VODĂ, iar solista serii va fi pianista MARIA-DIANA PETRACHE. În program vor mai fi două compoziţii: Preludiu la unison din „Suita nr. 1” de GEORGE ENESCU şi  uvertura „Coriolan” de LUDWIG VAN BEETHOVEN.                                          

BOGDAN  VODĂ - dirijor

Bogdan Vodă a absolvit specializările compoziție (cu Tiberiu Olah) și dirijat (cu Ludovic Bacs) la Universitatea Națională de Muzică din București. Actualmente, este conferențiar univ. dr. al Departamentului de Compoziție din aceeași instituție. Predă compoziție, armonie, forme și analize, orchestrație etc. Conduce Orchestra Concerto a UNMB. A scris lucrări simfonice, concertante și camerale, care au fost interpretate în festivaluri naționale și internaționale. Are o activitate de dirijor, cu prezențe la pupitrul majorității orchestrelor filarmonice din țară (a debutat, în 1994, la Filarmonica „Oltenia” din Craiova, unde este, în prezent, dirijor permanent), cu concerte, turnee și înregistrări în Franța, Marea Britanie, Polonia, Slovacia, Spania, Turcia.   

MARIA-DIANA  PETRACHE - pianistă

Pianista Maria-Diana Petrache a absolvit cursurile de master din cadrul Universității de Muzică, Teatru și Media din Hanovra, clasa prof. Roland Krüger (cu nota maximă, în 2019), precum și cursurile de licență din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, clasa prof. univ. dr. Viniciu Moroianu (în 2017, ca șefă de promoție). În prezent, Maria-Diana Petrache este doctorandă și cadru didactic asociat al Universității Naționale de Muzică București. Maria-Diana a cântat pe scene din Marea Britanie (Londra, Cambridge), Israel (Ierusalim), Germania (Kassel, Nürnberg, Dresda, Hanovra), Austria (Baden, Reichenau), România (Ateneul Român, Sala Radio, Filarmonicile din Craiova, Bacău, Sibiu, Ploiești, Botoșani, Râmnicu-Vâlcea etc.). Recent, Maria-Diana a câștigat extrem de onoranta bursă DAAD, Deutscher Akademischer Austausch Dienst, pentru anul universitar 2018-2019.

Concertul nr. 2 în Do minor pentru pian şi orchestră”, op.18 reprezintă opus-ul definitoriu al lui RAHMANINOV. Compusă între anii 1900-1901, lucrarea evidenţiază gândirea muzicală profundă a compozitorului, ce este subordonată în totalitate elementului dramatic. Structurile arhitectonice sunt "desenate" cu rafinament, în interiorul lor evoluând conflictul solist-ansamblu, caracterul concertant şi cel simfonic predominând alternativ. Partitura pianului, impresionantă prin amploare şi prin problematica estetică dezvoltată, este integrată în planul general al ansamblului cu concursul subtilelor mijloace orchestrale. Poate că toate aceste repere nu ar fi suficiente dacă nu ar exista acel extraordinar simţ melodic al autorului, filonul cantabil ce guvernează lucrarea şi o impune în conştiinţa auditorilor.

Prețuri bilete: 80 lei; 40 lei grupuri; 20 lei (elevi, studenți, seniori)

Agenția de bilete, Calea Unirii, nr. 16

Telefon: 0251.414.698

Program agenție: luni-vineri; orele 10:00-18:00


03/05/2022

Servicii On-line

Servicii On-line

Consultare publica

Consultare publica

Achiziții publice

Achiziții publice

Alegeri 9 Iunie 2024

Alegeri 9 Iunie 2024

Telefonul Cetateanului

Telefonul Cetateanului

Acte utile

Acte utile

Utilizăm module cookie

În acest mod putem face ca paginile noastre web să fie mai ușor de utilizat, le putem îmbunătăți continuu și putem afișa oferte și anunțuri care vă sunt potrivite. Continuarea utilizării paginii web reprezintă acordul dvs. pentru folosirea modulelor cookie, cu excepția cookie-urilor pentru produsele de marketing Google.