Acte utile
Consultare publică
Contact
Alegeri prezidentiale 2019
Bugetare participativa
Informaţii publice »
Comunicate
START la bugetare participativă! Implica-te și tu!
Publicat: 10 octombrie 2019, 14:35, Actualizat: 7 noiembrie 2019, 10:52
START la depunerea de proiecte în cadrul programului de bugetare participativă! Implica-te și tu!
Iniţiativa de Bugetare participativă are ca principal scop implicarea cetățenilor municipiului Craiova într-un proces democratic de deliberare și decizie pentru stabilirea modalității optime de cheltuire a unei părți din bugetul local. Procesul presupune asumarea de către cetăţeni a unui rol de participant activ în definirea şi abordarea problemelor comunităţii din care fac parte.
 
Pentru derularea activităților procesului de bugetare participativă, a fost dezvoltată o platformă electronică, craiova.decid.ro, ce are ca scop facilitarea întregului proces al inițiativei participative. Astfel, prin intermediul platformei se vor putea înscrie proiectele, se va publica rezultatul evaluării și al listei proiectelor câștigătoare/respinse și se va putea urmări pas cu pas  modul de implementare a proiectelor.
 
Cine poate să depună proiecte?
Pot depune proiecte la procesul de Bugetare participativa cetatenii care locuiesc, muncesc sau studiaza in Municipiul Craiova cu varsta minima de 18 ani. Proiectele de depun online, pe platforma bugetarii participative craiova.decid.ro. Locuitorii municipiului Craiova care vor depune un proiect, au posibilitatea in cadrul contului creat online, sa ataseze documente relevante pentru proiect. Pentru a fi validat proiectul, se vor respecta conditiile indicate in pagina de adaugare a acestuia. Pot înainta propuneri de proiecte și persoane juridice – asociațiile, fundaţiile, ONG-urile și societățile comerciale cu sediul social în Municipiul Craiova.
 
Care este bugetul alocat procesului de Bugetare participativă?
Bugetul total alocat procesului de Bugetare Participativa este de 200.000 Euro. Fiecare proiect trebuie sa aiba un cost total de maximum 50.000 Euro.
 
Cum se votează un proiect?
Votarea proiectelor se va realiza in perioada stabilita prin intermediul platformei online craiova.decid.ro. Fiecare persoana inregistrata pe platforma online va avea posibilitatea de a vota un singur proiect din fiecare categorie.
 
CALENDARUL CAMPANIEI

1 noiembrie – 1 decembrie: perioada de depunere a proiectelor;

2 decembrie – 20 decembrie: perioada în care Comisia de evaluare a proiectelor;

20 decembrie: data publicării listei cu proiecte eligibile și respinse;

23 decembrie – 23 ianuarie: perioada în care cetăţenii vor vota proiectele eligibile;

24 ianuarie: data publicării listei finale cu proiecte câștigătoare.

 
Mai multe informații, precum și regulamentul complet al programului, le puteți găsi pe platforma craiova.decid.ro.